30 aprilie 2024
Primăria Târgovişte, spații pietonale noi și moderne pe Calea București și pe strada Vlad Țepeș!

Primăria Târgovişte, spații pietonale noi și moderne pe Calea București și pe strada Vlad Țepeș!

Se lucrează de zor în zona pietonală a blocurilor N şi O, pe strada Vlad Ţepeş, în Târgovişte.

Cristian Stan, primarul localităţii, a mers la faţa locului pentru a vedea cum se derulează lucrările de modernizare.

„Suntem pe strada Vlad Țepeș, lângă blocurile N, unde continuă lucrările de reabilitare a trotuarelor.

Este vorba despre un proiect pe care îl continuăm. Am lucrat și anul trecut în fața blocurilor H, acum continuăm cu blocurile O și N, astfel încât întregul tronson să fie reabilitat și să putem vorbi despre o infrastructură destinată pietonilor de cea mai bună calitate.

Menționez faptul că lucrările vor continua până când vom ajunge la intersecția Calea București cu strada Petru Cercel.

În această lună, sperăm să reușim să finalizăm unele investiții care, deși nu sunt de o valoare foarte mare, au fost extrem de necesare în această zonă”, spune Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial