lun. dec. 30th, 2024

Primăria Răcari asigură transport public gratuit pentru locuitori.

Microbuzul pus la dispoziție de administrația locală face zilnic curse între zonele Răcari, Ghimpați, Colacu, Săbiești, Bălănești, Stănești și retur.

Sunt două astfel de curse pe zi, iar oamenii spun că le sunt de un real ajutor.

Transportul gratuit le vine în ajutor mai ales celor cu venituri modeste ori celor care nu au mașini sau alte mijloace de transport.

”Încercăm să-i sprijinim pe oameni cu tot ceea ce putem. Facem curse gratuite de aproape patru ani”, ne-a declarat Marius Caravețeanu, primarul orașului Răcari.

De altfel, oamenii s-au obișnuit ca, din când în când, microbuzul care îi transportă spre case să fie condus chiar de primar.

Pentru că faptele bune nu se fac doar în apropierea alegerilor electorale.