Dum. dec. 22nd, 2024

pmorteni„Vreau să-l asigur pe domnul președinte Adrian Țuțuianu de susținerea noastră, a primarilor, necondiționată. Am discutat cu mai mulți colegi primari și împreună am stabilit ca această susținere va merge până la retragerea noastră din Partidul Social Democrat, în cazul în care în CEx se vor lua măsuri împotriva președintelui nostru.

Vreau să subliniez faptul că președintele Adrian Țuțuianu a avut mandatul Organizației Județene pentru toate demersurile pe care le-a făcut și drept urmare, dacă sunt necesare unele sanțiuni, nu Adrian Țuțuianu este vinovat, ci noi cei care l-am mandatat. Vizavi de înregistrările apărute în presă, sunt sigur că astfel de discuții există atât la nivelul altor Organizații ale PSD, cât și la nivelul organizațiilor altor partide.

Întrucât sunt unul dintre cei care a participat la ședința de la Petrești, vreau să vă asigur că au fost prezentate doar pasaje care au avut scopt generarea de conflicte cu liderii partidului. Spun acest lucru pentru că în acea ședință au fost prezentate și lucruri pozitive rezultate tocmai din Programul de guvernare al PSD.

Știm cu toții că Organizația PSD Dâmbovița nu se rezumă la o înregistrare instrumentată de niște oameni lași, complexați și prea puțin bărbați. Pentru Organizația PSD Dâmbovița vorbesc rezultatele, iar aceste rezultate se datorează lui Adrian Țuțuian, care s-a dedicat muncii politice, care a fost alături de noi, atât în momentele de glorie, cât și în momentele mai puțin fericite. De aceea datoria noastră, a tuturor membrilor PSD, este să păstrăm această Organizație unită în continuare”, a precizat Ionel Lalu Olteanu, primarul comunei Morteni.

cmiu„Condamn ferm modul în care se încearcă denigrarea președintelui Adrian Țuțuianu și modul josnic în care a fost orchestrată și gândită de către persoane care încearcă prin orice mijloace să destabilizeze Organizația PSD Dâmbovița, una dintre cele mai performante organizații la nivel național.

Noi, primarii, îl asigurăm pe președintele Adrian Țuțuianu de tot sprijinul nostru. Am și semnat o scrisoare de susținere și vreau să vă spun că Adrian Țuțuianu tot timpul a cerut votul în BPJ pentru toate pozițiile pe care le-a avut la nivel național. În toată această perioadă de timp Adrian Țuțuianu a fost omul care s-a dedicat județului și nu cred că a fost omul care să nu fie interesat de vreo localitate sau de vreo problemă în județul Dâmbovița.

Nu cred că vreun primar are cum să spună că nu a fost ajutat și sprijinit de președintele Adrian Țuțuianu. Prin urmare, și gestul nostru a primarilor a fost unul firesc, unul de normalitate, zic eu…

E greu să știu ce se va întâmpla în CEx, dacă va fi sau nu sancționat. Noi vă spunem poziția noastră, a primarilor și a oamenilor care am stat aici în județul acesta și am făcut câteva lucruri importante alături de dumnealui.

Eu cred că numai cine nu vrea să vadă nu vede ce s-a întâmplat în ultimii ani în județul Dâmbovița și modul în care s-a dezvoltat acest județ. Eu vă spun că fără implicarea dumnealui și a unor oameni care, într-adevăr, chiar vor binele județului ăstuia, nu cred că s-ar fi întâmplat lucrurile astea” , este de părere Constantin Miu, vicepreședinte PSD Dâmbovița şi primar al comunei Valea Mare.