mie. dec. 25th, 2024

othelloCOMUNICAT DE PRESĂ

Prima săptămână a lunii mai aduce o nouă premieră la Teatrul Tony Bulandra

Teatrul Tony Bulandra vă invită la finalul acestei săptămâni la premiera spectacolului „Othello”, după William Shakespeare, în regia lui Suren Shahverdyan.

Lumea lui Othello prinde viață prin viziunea regizorului armean, care prin montarea sa înfățișează „cum invidia și gelozia îl pot distruge pe om, cum, atunci când dragostea se transformă în ură, tristețea întunecă mintea și sufletul, care scăpate de sub control, conduc spre un final tragic al ființei.”

Drama shakesperiană ni-l prezintă pe Othello, o legendă vie, un om nobil, viteaz și mereu victorios. Acest erou se întoarce din bătălie pentru a înfrunta cea mai dificilă provocare: Iago, stegarul său, are un plan machiavelic de a-i distruge viața, cunoscându-i punctul sensibil și anume dragostea pe care o poartă Desdemonei. „Pentru mine a fost mai important să înțeleg de ce oamenii, în lumea asta, se pot transforma într-un Iago, distrugând totul în jurul lor. Nici Iago nu s-a născut așa, dar minciuna l-a făcut să-și piardă încrederea în oameni.”, spune regizorul spectacolului, care a încercat să nu își împartă eroii în „buni sau răi, albi sau negri”, pentru ca fiecare personaj să poată trezi compasiune.

Pătrunzător, intens, sfâșietor, „Othello” explorează fără milă fiecare parte a condiției umane, iar Shahverdyan spune că „Othello modern ne ajută să aruncăm o privire în interiorul nostru, să facem ordine în sentimentele noastre și să ne recunoaștem propriile neajunsuri. Noi toți ar trebui să ne gândim la păcatele noastre și să încercăm să nu murim pentru dragoste, ci să trăim pentru ea. Important este să nu ne pierdem încrederea în cei de lângă noi!”

Suren Shahverdyan este unul dintre cei mai apreciați regizori armeni din Europa și un prieten vechi al Teatrului Tony Bulandra, unde a mai regizat spectacolele „Hitler in love” și „Un tramvai numit dorință”. Reîntoarcerea sa la teatrul din Târgoviște pentru montarea spectacolului „Othello” este un eveniment îmbucurător atât pentru colectivul teatrului, cât și pentru publicul ce i-a aplaudat și regiile anterioare.

Regia: SUREN SHAHVERDYAN

Scenografie: MC RANIN și Raluca FRĂȚILOIU

Traducere și adaptare: Valeriu ANDRIUȚĂ

Distribuția:

Othello: Livu CHELOIU

Desdemona: Andrada FUSCAȘ

Iago: Mircea SILAGHI

Emilia: Ela IONESCU

Cassio: Daniel NUȚĂ

Bianca: Camelia PINTILIE

Roderigo: Radu CÂMPEAN

Coordonare scenică: Daniela Rotari |Regie tehnică: Alexandru Mateescu | Sunet: Andrei Mihai | Lumini: Adrian Dragomir | Recuziter: Eduard Ștefan | Costumieră: Georgeta Pleșea | Mașinisti: Teofil Diaconeasa, Florin Necșoiu, Nicolae Ciobanu | Croitorie: Georgeta Brânzea | Ateliere: Adrian Stoichiță, Emilian Alecu, Florin Duțan, Florin Dițescu

Spectacolul „Othello” este programat în zilele de 6 (avanpremiera) și 7 mai (premiera) la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra, iar duminică, 8 mai, ora 19:00 la sala Studio, sunteți invitați să vedeți povestea unui personaj femini controversat în spectacolul „Nora”, de Henrik Ibsen, în regia lui Gelu Badea.

Biletele pot fi procurate de la sediul teatrului deluni până joi, între orele 08:00 – 15:00 și de vineri până duminică, între orele 13:00 – 19:00 sau online pe www.eventim.ro