IPS MITROPOLIT NIFON A PRIMIT LA REȘEDINȚA EPARHIALĂ PE DOAMNA CAMELIA ȘUCU, PREȘEDINTELE SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE CRUCE ROȘIE DIN ROMÂNIA
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a primit la Reședința eparhială, marți, 4 iunie 2024, pe doamna Camelia Șucu, Președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România (SNCRR), împreună cu domnul Adrian Halpert, Directorul General al SNCRR și doamna Violeta Enache, Directorul economic al SNCRR.
La întrevedere au luat parte: Pc. Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar eparhial și Președintele filialei Dâmbovița a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, precum și domnul Raul Pavelescu, directorul filialei Dâmbovița a SNCRR.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre buna colaborare dintre Biserică și Societatea Națională de Cruce Roșie din România, dar și despre diferitele proiecte și programe aflate în desfășurare, care au în vedere sprijinirea nevoilor concrete ale oamenilor aflați în nevoie, suferință sau diferite situații extreme, despre implicarea concretă în problemele comunităților locale, aprofundarea colaborării cu autoritățile locale, precum și despre educația pentru voluntariat, ca mijloc concret de manifestare a solidarității umane.
Menționăm că Părintele Mitropolit Nifon a fost Președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie din România în perioada 2002-2007.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI