TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

CJD

„Preșcolarii din Poiana au o creșă modernă”

Primăria comunei Poiana a finalizat construcția unei noi unități de învățământ preșcolar ce pune la dispoziția celor mici un spațiu educațional modern și atractiv.

În prezența oficialităților județene a fost inaugurată noua clădire a Creșei pentru copii din comuna Poiana, unde urmează să învețe 40 de preșcolari cu vârsta de până la 4 ani.

Este vorba despre un proiect realizat din fonduri europene, demarat în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară București și comuna Filipeștii de Târg din județul Prahova.

Programul va funcționa în două schimburi, iar cei mici se vor bucura de un mediu plăcut și de cele mai bune condiții, fiind supravegheați de trei educatori și patru îngrijitori.

Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, l-a felicitat pe primarul comunei Poiana, Marian Șerban, pentru implicare: „Este un moment deosebit pentru comuna Poiana și nu în ultimul rând pentru județul Dâmbovița. Sunteți printre puținele localități rurale din județul Dâmbovița care au o creșă. Astăzi este un motiv de sărbătoare pentru comuna Poiana. Vă felicit domnule primar pentru implicare, pentru faptul că ați atras atât o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară în acest parteneriat, cât și o altă localitate din alt județ. De astăzi, 40 de copii vor învăța în condiții bune, adaptate vremurilor actuale. Urez tuturor copiilor care vor intra în această creșă, multă sănătate, la fel părinților, bunicilor și personalului care se va ocupa de copii! Vă asigur, domnule primar, că veți avea și alte proiecte importante pentru comunitatea dumneavoastră, pe care le veți derula în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița”.

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.