În săptămâna 18-26 aprilie 2020, în cadrul efortului de combatere a noii pandemii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, au avut loc noi acțiuni la parohiile din cadrul Eparhiei noastre, în valoare de 141.567 de lei, în cadrul cărora au fost sprijinite 1.525 de persoane, pentru aceasta fiind implicate 149 de parohii, cu 347 de preoți și voluntari.
Ajutorul acordat de Eparhia noastră a constat din: hrană caldă, pachete alimentare, realizarea de cumpărături de primă necesitate, apă îmbuteliată, plata unor facturi, precum și donații de produse igienico-sanitare.
Reamintim că Arhiepiscopia Târgoviștei, a realizat în această perioadă numeroase donații către instituțiile medicale din județul Dâmbovița, contribuit la ajutorarea bătrânilor sau a altor semeni aflați în nevoie.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI