Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON a prezidat lucrările Conferinței Pastoral-Misionare de Toamnă, cu tema „Anul comemorativ al Sf. Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, pentru preoții din Protoieriile Târgovişte Sud şi Găeşti, care a avut loc la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii “Valahia” din Târgovişte.
Evenimentul a fost deschis de cuvântul Înaltpreasfinţiei Sale, ce a aprofundat importanţa teologică, morală, liturgică şi omiletică a Sf. Ioan Gură de Aur pentru Biserica creştină din toate timpurile, dar şi rolul spiritual şi cultural al unor ierarhi de seamă din Eparhia noastră, precum Sf. Ier.Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, ori mitropoliţii: Eftimie, Teofil şi Ştefan.
Preoţii conferenţiari au fost: Pc. lect. univ. dr. Sorin BUTE de la Parohia Săcueni, Protoieria Târgovişte Sud, care a prezentat comunicarea cu titlul ”Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, Pr. Laurenţiu CONSTANTINESCU, de la Parohia Vişina I, Protoieria Găeşti, cu lucrarea “Sfântul Ioan Gură De Aur-mare predicator creştin” şi Pr. Marius ILIE, Parohia Cuparu, Protoieria Găeşti, care a vorbit despre “Mari păstori de suflete în eparhia noastră”.
După prezentarea acestor comunicări, la finalul întrunirii, au avut loc dezbateri cu privire la cele prezentate, precum şi referitor la necesităţile pastoral-misionare concrete din cadrul parohiilor.
Marţi, 24 noiembrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON a prezidat lucrările Conferinței Pastoral-Misionare de Toamnă, cu tema „Anul comemorativ al Sf. Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, pentru preoții din Protoieriile Pucioasa şi Titu, ce s-a desfăşurat la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii “Valahia” din Târgovişte.
În cuvântul său, Înaltpreasfinţia Sa a evocat pilda de viaţă sfântă şi râvnă teologică a Sf. Ioan Gură de Aur, una din cele mai mari personalităţi ale Bisericii creştine din toate timpurile, cunoscut ca cel mai mare orator creştin şi exeget al Sfintei Scripturi. De asemenea, Înaltul Ierarh a evocat chipuri cunoscute de mari păstori de suflete de la noi din Eparhie şi rolul lor în promovarea Ortodoxiei, a spiritualităţii şi culturii noastre.
La acest eveniment pastoral-misionar şi educaţional-cultural al Eparhiei noastre, au conferenţiat: Pc. Constantin RĂDULESCU de la Parohia Vişineşti, Protoieria Pucioasa, care a prezentat comunicarea cu titlul ”Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, Pr. Valentin RUŞANU, de la Parohia Călugăru, Protoieria Titu, cu lucrarea “Sfântul Ioan Gură De Aur-mare predicator creştin” şi Pr. Leonte SUMEDREA, Parohia Bâldana, Protoieria Titu, care a aprofundat tema “Mari păstori de suflete în eparhia noastră”.
Înaltpreasfinţia Sa a concluzionat cu privire la tema anului omagial, subliniind importanţa aprofundării activităţii pastoral-misionare a preoţilor, la parohii, dar şi actualitatea pildei de sfinţenie a marilor păstori de suflete ai Bisericii noastre străbune.
Au avut loc, apoi, dezbateri pe marginea celor prezentate, precum şi probleme administrative curente ale preoţilor de la parohii.
Amintim că, s-au desfăşurat, în perioada recentă, astfel de conferinţe, şi pentru preoţii din protoieriile Târgovişte Nord, Târgovişte Sud şi Găeşti.