Poliţiştii au verificat peste 1.000 de autovehicule destinate transportului public de persoane şi marfă şi au aplicat peste 400 de sancțiuni, în urma unei acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere
În perioada 23 – 29 iulie a.c., sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii dâmboviţeni au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi de mărfuri.
Acţiunea TRUCK & BUS s-a desfăşurat conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa, concomitent, în toate statele membre ale Organizaţiei T.I.S.P.O.L.
Pe parcursul celor şapte zile, poliţiştii au verificat 1.036 autovehicule, au aplicat 417 sancţiuni contravenţionale și au dispus măsura imobilizării în cazul a 4 vehicule.
53 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 116 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă, 60 ca urmare a neregulilor constatate în urma verificării documentelor și 75 pentru alte abateri.
Totodată, 73 de şoferi au fost amendaţi pentru nerespectarea regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora și alți 7 pentru transportul de mărfuri periculoase ori de deșeuri fără respectarea legislației în vigoare.
Pentru defecţiunile constatate la autovehicule au fost aplicate 29 sancţiuni contravenţionale, iar pentru neasigurarea încărcăturii transportate, alte 4.