O acţiune umanitară a fost demarată astazi – 23 decembrie 2011 de către pompierii dâmboviţeni, care au vrut din nou să aducă bucurie copiilor aflaţi în Centrul de plasament pentru copii cu dizabilităţi din oraşul Găeşti cu ocazia Sfintei Sărbători de Crăciun. Prin contribuţia personalului din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa s-au achiziţionat produse alimentare şi nealimentare şi s-au făcut pachete pentru toţi copiii aflaţi în centrul de plasament. Astfel, pompierii dâmboviţeni au fost astazi ajutoarele lui Moş Crăciun împărţind daruri micuţilor aflaţi în suferinţă. Aceştia s-au bucurat nespus de cadourile primite şi s-au împrietenit pe loc cu pompierii. Acţiunile umanitare la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilităţi din oraşul Găeşti, care de trei ani au devenit o tradiţie pentru I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa , fac încă o dată dovada laturii umaniste a profesiei noastre, a apropierii şi preocupării permanente faţă de semenii noştrii şi vor continua ori de câte ori vom avea prilejul, pentru a oferi câte ceva din puţinul nostru celor defavorizaţi de un destin nedrept. Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa