28 martie 2024
Pompierii din Pucioasa şi Potlogi, chemaţi la incendii

Pompierii din Pucioasa şi Potlogi, chemaţi la incendii

În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente:

• La ora 05:27, pompierii de la Detaşamentul Pucioasa au intervenit în comuna Bezdead pentru stingerea unui incendiu izbucnit la în dormitorul unei locuinţe. Un scurtcircuit electric provocat din cauza unui cablu electric defect sau neizolat corespunzător, se pare că a condus la producerea incendiului. Au ars: acoperişul casei pe o suprafaţă de cca.80mp, piese de mobilier, tâmplărie din lemn, articole textile şi aparatură electrocasnică;

• La ora 03:39, pompierii de la Garda Potlogi au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în podul unei locuinţe din comuna Corbii Mari. Din cercetările efectuate, se pare că un coş de fum defect a fost cauza probabilă a producerii incendiului, în care au ars: acoperişul casei pe o suprafaţă de cca.50mp şi o anexă din lemn pe o suprafaţă de cca.10mp. Intervenţia promptă a pompierilor a salvat din calea flăcărilor o casă situată în imediata vecinătate;

• Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 11 solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, cefalee, amețeli, vărsături, afecţiuni respiratorii, halenă alcoolică, dureri abdominale, lombare şi renale. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial