19 aprilie 2024
Polițiștii, prezenți în mijlocul turiștilor, în zona montană. Ce trebuie să știți dacă urcați pe drumul acoperit de zăpadă sau polei

Polițiștii, prezenți în mijlocul turiștilor, în zona montană. Ce trebuie să știți dacă urcați pe drumul acoperit de zăpadă sau polei

În aceasta perioadă, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier sunt alături de conducătorii de autovehicule care se vor deplasa în zona montană a județului. Polițiștii vor asigura desfășurarea traficului în condiții de fluență și siguranță.

Pentru a preveni implicarea în evenimente rutiere, facem următoarele recomandări:

-Nu circulați pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, dacă autovehiculul condus nu este dotat cu anvelope de iarnă;

-Autovehiculele pentru transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și autovehiculele destinate transportului de persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, trebuie echipate cu anvelope de iarnă pe roțile axelor de tracțiune ori trebuie sa aibă montate pe acestea echipamente antiderapante certificate;

-Păstrați o distanta suficienta față de autovehiculul din față; -Nu desfășurați alte preocupări de natură a vă distrage în mod periculos atenția în timpul conducerii autovehiculelor.

-Nu circulați cu o viteză mai mare de 30 km/h când partea carosabilă este acoperita cu polei, gheață sau zăpadă.

Conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarnă se sancționează cu amendă cuprinsă între 1305 și 2900 de lei, precum și cu reținerea certificatului de înmatriculare.

sursa – IPJ Dâmbovița

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial