Acțiune a polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul vitezei excesive
Poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu cei de la Biroul Rutier Târgoviște și de la Formațiunile Rutiere Titu și Răcari, au organizat o acțiune pe drumul național 71, pe sectorul de drum din localitățile Moroeni-Târgoviște-Bâldana
Prin intermediul activităților desfășurate, polițiștii au urmărit să descurajeze conducătorii auto să încalce limita legală de viteză.
Astfel, pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 72 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 43 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
De asemenea, față de 6 șoferi a fost dispusă şi măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.
Poliţia rutieră recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă în trafic şi circule cu viteză redusă, adaptată permanent la condiţiile de drum.
Nu uitaţi, cu cât viteza de deplasare este mai mare, probabilitatea producerii unui accident rutier creşte.
Conduceți responsabil și nu puneți în pericol viața celorlalți!
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, la intersecția bd. Eroilor cu str. Calea Domnească, un bărbat de 39 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism fără a deține permis de conducere.
De asemenea, conducătorul auto a fost testat de către polițiști pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 11 februarie a.c., în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Ulterior, acesta a fost prezentat instanței de judecată, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cauză, cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
sursa: Poliţia Dâmboviţa