TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Ultima Ora

Poliţiştii din Găeşti îşi demonstrează încă o dată valoarea! Au prins hoţii care au furat bani şi bijuterii de 100 000 de lei

pol-gÎn această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au descins la domiciliile a 5 persoane din Craiova, bănuite de comiterea unui furt dintr-o locuință, faptă comisă în luna mai a acestui an. Au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul Poliției Orașului Găești pentru audieri și dispunerea măsurilor legale ce se impun.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La data de 4 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sprijiniți de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj și luptători ai Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și Dolj, au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza localității Craiova, la persoane bănuite de sâvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Persoanele în cauză, patru femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 30 și 55 de ani, sunt bănuite că, la data de 15 mai a.c., ar fi sustras dintr-o locuință din Găești bani și bijuterii din aur.

Prejudiciul cauzat este estimat la 100.000 de lei.

În urma descinderilor au fost indisponibilizate obiecte susceptibile a fi folosite la comiterea infracțiunii.

Activitățile de cercetare penală sunt efectuate sub îndrumarea și coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești.

De asemenea, în cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.