mie. dec. 25th, 2024

elevt10 PENTRU SIGURANȚĂ”

În perioada 7-20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița desfășoară activități sub sloganul „10 PENTRU SIGURANȚĂ”, pentru creșterea gradului de informare a elevilor, părinților și cadrelor didactice în legătură cu riscurile infracționalității din unitățile de învățământ și zonele adiacente acestora.

Acțiunile de informare și prevenire sunt derulate în parteneriat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, respectiv: Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița, Instituția Prefectului Județului Dâmbovița, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița și Centrul Regional Ploiești al Agenției Naționale Antidrog.

Astfel, în perioada 7-8 septembrie a.c., în intervalul orar 09:00-13:00, polițiștii și partenerii săi organizează un punct fix de informare în zona centrală a municipiului, lângă Primărie, unde vor sta de vorbă cu publicul țintă, abordând diverse subiecte, de la siguranța rutieră și în mediul online, la consecințele consumului de alcool și a substanțelor cu efecte psihoactive și împrejurările care favorizează traficul de persoane.

De luni, 9 septembrie, fiecare unitate de învățământ din județ va fi inclusă în itinerariile de patrulare ale polițiștilor și jandarmilor, iar festivitățile de deschidere a noului an școlar vor fi supravegheate îndeaproape de structurile de ordine publică și poliție rutieră.

Timp de două săptămâni de la debutul anului școlar, polițiștii și colaboratorii săi vor continua sesiunile de informare a școlarilor, liceenilor și cadrelor didactice atât din unitățile de învățământ din mediul urban, cât și din mediul rural.

Totodată, polițiștii de la rutieră vor intensifica acțiunile pentru verificarea legalității transportului școlar, iar orice încălcare a prevederilor legale va fi sancționată cu promptitudine.

Vă reamintim faptul că vineri, 30 august, polițiștii de la rutieră au avut întâlniri cu conducătorii microbuzelor școlare pentru a-i instrui și pentru a le atrage atenția cu privire la importanța respectării regulilor de circulație și a destinației exclusive pentru care au fost repartizate autovehiculele.