lun. dec. 23rd, 2024

Polițiștii dâmbovițeni continuă seria activităților preventive

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității, de la Poliția Municipiului Târgoviște, de la Secția de Poliție Rurală Voinești și Mătăsaru, s-au aflat în târgurile săptămânale din localitățile Voinești și Gura Șuții, dar și în piețele din municipiul Târgoviște, unde au discutat cu cetățenii și le-au adresat sfaturi preventive.

Prin intermediul activităților desfășurate, polițiștii și-au propus să le reamintească, dar și să-i informeze pe cetățenii întâlniți cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte pentru prevenirea faptelor de furt, de înșelăciune, precum și a faptelor comise cu violență.

De asemenea, polițiștii i-au sfătuit pe aceștia să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2.