26 aprilie 2024

Poliţiştii de la Investigarea Fraudelor aveau un PONT la Gura Şuţii şi la Crângurile! Vezi rezultatul

www.mariusbuga.ro_images_tigariAcţiune a poliţiştilor specializaţi în investigarea fraudelor

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au desfăşurat pe raza comunelor Gura Şuţii şi Crângurile, o acţiune pe linia verificării legalităţii operaţiunilor cu tutun şi produse din tutun.

În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat trei sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în cuantum total de 3000 de lei .

De asemenea, au confiscat 2200 de ţigarete pentru care nu existau documente justificative de provenienţă, a căror valoare se ridică la peste 1500 de lei.

Exemplu:

În urma unui control efectuat la un agent economic din comuna Crângurile, poliţiştii au descoperit cantitatea de 1600 de tigarete, pentru care nu s-au putut prezenta documente justificative de provenienţă.

Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a administratorului societăţii, potrivit Legii 12/1990, dispunându-se totodată confiscarea întregii cantităţi de ţigarete, în valoare de 1160 de lei.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial