Dum. dec. 22nd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_catusePoliţiştii dâmboviţeni au depistat trei persoane care se sustrăgeau executării unor pedepse privative de libertate 

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte l-au depistat pe numitul R.A., de 39 de ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Târgovişte a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă de 1 an şi 3 luni  pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Totodată, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari, în colaborare cu Postul de Poliţie Crevedia, au depistat doi bărbaţi, de 24 şi 35 de ani, din localitatea Cocani,  faţă de care Curtea de Apel Ploieşti  a emis două mandate de executare a pedepsei închisorii pentru o perioadă  de 3 ani, respectiv 3 ani şi 3 luni pentru comiterea infracţiunii de ultraj.

Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi şi depuşi  în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul  Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.

 www.mariusbuga.ro_images_targAcţiune a poliţiştilor specializaţi în investigarea fraudelor

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au desfăşurat o acţiune în Târgul Săptămânal Poltlogi, pe linia verificării respectării prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Astfel, au fost verificaţi 26 de agenţi economici şi au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la 11 600 de lei.

Totodată, au fost confiscate legume şi fructe în cuantum total de 1350 de lei, pentru care nu existau documente jutificative de provenienţă.

La activitate, au participat şi reprezentanţi din cadrul I.T.M şi D.S.V.S.A Dâmboviţa.

 www.mariusbuga.ro_images_rutieristiPatru bărbaţi sunt cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice 

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au depistat doi bărbaţi, de 22 şi 36 de ani, în timp ce conduceau autovehicule pe raza localităţii Băleni, fără să posede permise de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autovehiculele conduse nu erau înmatriculate.

De asemenea, un tânăr, de 27 de ani, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Moroieni în timp ce conducea un autovehicul pe DN 71, pe raza localităţii, deşi nu deţinea permis de conducere.

Totodată,poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Titu au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de numitul S.N., de 33 de ani, din comuna Ludeşti.

Procedând la verificarea datelor conducătorului auto, s-a stabilit că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.

Faţă de cei patru bărbaţi, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost

suspendată”, precum şi „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii”.