2 mai 2024

Poliţia Târgovişte le-a venit de hac unor hoţi foarte căutaţi!

cergan2Bănuiţi de furt, reţinuţi de poliţiştii târgovişteni

Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 31 de ani, bănuiţi de comiterea a unsprezece infracţiuni de furt calificat, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Din cercetări a reieşit că în perioada iunie –iulie 2015, aceştia ar fi sustras unelte şi scule electrice din mai multe locuinţe şi anexe gospodăreşti situate pe raza localităţilor Târgovişte, Voineşti, Răzvad, Băleni şi Ilfoveni.

Valoarea bunurilor sustrase se ridică la peste 35.000 lei.

De asemenea, în ziua de 03 august a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Târgovişte l-au depistat pe unul dintre bănuiţi în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism deşi avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Faţă de acesta, se continuă cercetările şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial