Evaluarea activităţilor desfăşurate de poliţiştii rutieri în cursul anului 2014
Pe parcursul anului 2014, poliţiştii rutieri au avut o prezenţă stradală activă, acţionând în permanenţă pentru prevenirea şi combaterea încălcării regulilor de circulaţie de către participanţii la trafic, urmărind în principal salvarea de vieţi omeneşti.
Astfel, au fost organizate 2113 acţiuni preventive, cu 67 mai multe comparativ cu anul 2013.
Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii rutieri au aplicat 89424 de amenzi.
Din totalul sancţiunilor contravenţionale, 67287 au fost aplicate de poliţiştii rutieri şi 18736 de structurile de ordine publică din mediul rural, cu atribuţii pe linie de poliţie rutieră.
28025 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 17917 pentru neportul centurii de siguranţă şi 1737 pentru utilizarea necorespunzătoare a telefonului mobil în timpul deplasărilor la volanul autovehiculelor.
Totodată, un număr de 633 de şoferi au fost amendaţi ca urmare a încălcării prevederilor legale privind prioritatea de trecere.
În ceea ce îi priveşte pe pietoni, peste 5700 au fost sancţionaţi contravenţional pentru deplasări sau traversări neregulamentare.
Atenţia poliţiei rutiere dâmboviţene a fost îndreptată şi către motociclişti, mopedişti şi biciclişti, 1399 fiind amendaţi pentru abaterile comise.
Ca şi măsură complementară, poliţiştii rutieri au reţinut 2000 de permise de conducere.
Dintre acestea, 269 au fost reţinute în cazul unor conducători auto depistaţi la volanul autoturismelor sub influenţa băuturilor alcoolice, iar 438 pentru încălcarea limitei legale de viteză şi 257 pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare.
O altă activitate importantă ce a revenit efectivelor de poliţie rutieră a fost şi constatarea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice sau de altă natură.
În acest sens, în perioada de referinţă, au fost constatate 1267 de infracţiuni, din care 740 la regimul rutier şi 527 de altă natură .
De asemenea, s-a acordat o atenţie deosebită şi rezolvării cu operativitate a cererilor şi petiţiilor adresate de către cetăţeni, precum şi a celor referitoare la reducerea perioadei de suspendare şi restituirea permiselor de conducere reţinute conform legii sau retragerea certificatelor de înmatriculare aparţinând autovehiculelor înstrăinate, fiind soluţionate 4628 de astfel de lucrări.