mie. dec. 25th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_112Stimaţi cetăţeni,

Vă atragem atenţia că, potrivit reglementărilor legale în vigoare, apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Apelarea prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de urgenţă 112 trebuie făcută numai în cazuri de urgenţă care necesită intervenţia promptă a structurilor pentru soluţionarea acelui eveniment.

Aşadar, nu abuzaţi de acest număr de telefon fără a avea într-adevăr un motiv real sau o urgenţă.

În primele patru zile ale lunii noiembrie a.c., la Biroul Operaţional şi Apeluri de Urgenţă 112 Dâmboviţa au fost primite 280 de apeluri, dintre care

90 au necesitat intervenţia poliţiştilor. Celelalte apeluri au fost false sau au privit probleme din competenţa de soluţionare a altor instituţii.

Din totalul apelurilor preluate de poliţişti, 27 au provenit din mediul urban şi 63 din rural.

În ceea ce priveşte timpul de reacţie, în cazul a 86 de apeluri, poliţiştii au intervenit în mai puţin de 10 min de la momentul sesizării.

Prin intermediul apelurilor 112 au fost sesizate 51 de infracţiuni, dintre care 16 au fost loviri sau alte violenţe şi 12 furturi.

Ca urmare a deplasării poliţiştilor la apelurile 112, au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 6 au în conformitate cu prevederile O.U.G 34/2008.