Dum. dec. 22nd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_politia1Sfaturi utile pentru o deplasare în siguranţă pe durata minivacanţei de 1 Mai

În perioada 01-04 mai a.c., cu prilejul minivacanţei de 1 mai, se anticipează un trafic intens, în special pe principalele artere care leagă judeţul Dâmboviţa de staţiunile turistice montane şi zonele de agrement.

Astfel, pentru siguranţa traficului rutier şi reducerea victimizării populaţiei prin accidente de circulaţie, poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile naţionale şi judeţene, utilizând autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Poliţia rutieră dâmboviţeană atrage atenţia tuturor conducătorilor auto cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive, în vederea diminuarea riscului producerii unor evenimente rutiere nedorite.

De asemenea, este necesar ca şoferi să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.

Totodată, poliţiştii rutieri atrag atenţia în ceea ce priveşte respectarea regimului legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, în cazul unor condiţii meteo nefavoravile.

Referitor la viteza de deplasare, poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule ruleze cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Verificaţi starea autovehiculului, asiguraţi-vă de buna funcţionare a acestuia. Nu uitaţi triunghiurile reflectorizante, stingătorul de incendii şi trusa medicală de prim-ajutor!

Este necesar să aveţi asupra dumneavoastră, pe durata deplasărilor pe drumurile publice, cartea de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al autovehiculului şi poliţa de asigurare obligatorie auto( RCA)!

În cazul unor blocaje rutiere temporare, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea în trafic!

Pentru opriri sau staţionări, alegeţi locurile de parcare special amenajate sau zonele bine laminate!

Autoturismul nu trebuie părăsit dacă este încărcat cu bagaje sau are expuse la vedere obiecte care ar putea tenta (casetofon, genţi, borsete, aparate foto, etc.)!

Dacă părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru scurt timp, nu lăsaţi cheile în contact, în încuietoarea portierei sau a portbagajului!

În cazul apariţiei unei defecţiune tehnice, luaţi-vă toate măsurile de siguranţă pe durata remedierii acesteia!

Pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.

www.mariusbuga.ro_images_masinapolitieDoi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţişti pentru comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Titu au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat, de 34 de ani, din localitatea Potlogi.

În urma verificării datelor de identificare ale conducătorului auto, poliţiştii au stabilit că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.

Pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.

Totodată, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Morteni, au depistat pe DJ 702 H pe numitul G.M., de 32 de ani, în timp ce conducea un autovehicul neînmatriculat.

Faţă de conducătorul auto, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii

infracţiunii de punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, sau neînregistrat, potrivit legii”.