7 mai 2024
Poliţiştii de la Rutieră au împânzit judeţul!

Poliţiştii de la Rutieră au împânzit judeţul!

22 de permise de conducere au fost reţinute de poliţiştii rutieri, în urma acţiunii de prevenire a accidentelor rutiere

Peste 140 de poliţişti rutieri şi de ordine publică vor continua acţiunea de prevenire a evenimentelor rutiere şi menţinerea unui climat de ordine si siguranţă publică.

Astfel, în intervalul orar 09:00-17:00, poliţiştii vor folosi toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor aflate în dotare, întregul efectiv de poliţie rutieră şi ordine publică din judeţ acţionând în sistem integrat.

Acţiunea are ca scop reducerea numărului de accidente rutiere produse ca urmare a încălcării normelor rutiere şi a consecinţelor acestora, asigurându-se astfel creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi crearea cadrului necesar diminuării fenomenului infracţional, atât în mediul urban cât şi în mediul rural.

Vă reamintim că în judeţul Dâmboviţa, în primele 10 luni ale anului 2012 s-au înregistrat 137 de accidente rutiere grave ( cu 23 mai puţine faţă de aceeaşi

perioadă a anului trecut), soldate cu decesul a 22 de persoane (-11), rănirea gravă a 132 de persoane (-17) şi rănirea uşoară a 30 de persoane (-36) şi 301 accidente rutiere uşoare (cu 12 mai puţine decât perioada similară a anului trecut), care s-au soldat cu rănirea uşoară a 370 de persoane (-26).

Principale cauze ale evenimentelor rutiere comise în acest an pe raza judeţului au fost:

– nerespectarea regimului legal de viteză. – utilizarea neregulamentară a drumului de către pietoni – neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor

În urma acţiunii desfăşurate, poliţiştii au oprit pentru control în trafic 947 de autovehicule, fiind aplicate 654 de sancţiuni contravenţionale, din care 3 pentru depăşire neregulamentară, 97 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, 132 pentru traversarea neregulamentară a drumului public, 196 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 16 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, valoarea acestora însumând 87 900 lei.

Totodată, ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au reţinut 22 permise de conducere şi retras 15 certificate de înmatriculare.

Exemple:

1. În jurul orelor 09:30, pe raza localităţii Valea Mare poliţiştii au depistat în trafic 2 autocamioane care transportau cantitatea de 17,9 mc material lemnos, pentru care conducătorul auto a prezentat avize de însoţire a materialului lemnos eliberate de o societate ce nu avea ca obiect de activitate exploatarea de material lemnos. Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a titularului avizelor, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1, lit. a) din legea nr. 171/2012, cantitatea de material lemnos fiind ridicată în vederea confiscării.

Totodată, au fost depistaţi numiţii P.V., din comuna Dragodana şi P.E., din municipiul Bucureşti, în timp ce se aflau la volanul autoturismelor, având permisele de conducere suspendate. Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 2 din O.U.G 195/2002 R.

În jurul orelor 13:00, poliţiştii au oprit în trafic pentru control un tractor condus de Z.S, din comuna Lunguleţu, în urma verificărilor efectuate constatându-se că acesta nu poseda permis de conducere. Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis (art. 86 alin. 1 din O.U.G 195/2002 R).

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial