Secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Ioan DASCĂLU, a dispus ca mâine, 8 martie a.c., o echipă de medici specialişti din cadrul Direcţiei Medicale a M.A.I. să se deplaseze la Viena, la clinica privată unde este internat poliţistul Codruţ Oprea, pentru a observa situaţia medicală a acestuia şi pentru a avea întrevederi cu conducerea clinicii. Echipa medicală este formată din preşedintele Comisiei centrale de expertiză medico–militară a M.A.I. – medic specialist de expertiză a capacităţii de muncă şi medic şef neurolog din cadrul Spitalului de urgenţă al M.A.I. „Prof dr. Dimitrie Gerota”. Medicii vor observa stadiul tratamentului, evoluţia medicală şi vor analiza situaţia documentelor financiare propuse pentru decontare. Ataşatul de afaceri interne al Ministerului Administraţiei şi Internelor la Viena va însoţi şi acorda sprijin echipei de medici a M.A.I. Precizăm că Ministerul Administraţiei şi Internelor a acordat, la sfârşitul anului trecut, urmare a contribuţiei personale a cadrelor şi a eforturilor financiare proprii, sprijin financiar în cuantum de aproximativ 11 mii de Euro, pentru tratamentul medical al poliţistului Codruţ Oprea. De asemenea, prin grija Direcţiei Medicale şi a Centrului Medical Dâmboviţa au fost asigurate poliţistului, pe parcursul internării în Secţia A.T.I. a Spitalului de Urgenţă Floreasca Bucureşti, medicamente şi materiale sanitare, indispensabile îngrijirii bolnavului. DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE