lun. dec. 23rd, 2024

Codruț Oprea, polițistul din Târgoviște, băgat în comă de lovitura primită de la George Daniel Uță, zis Danezu, a fost transferat la un spital din Viena. A reușit să miște o mână și chiar să deschidă ochii de câteva ori, declară medicii de la Spitalul Floreasca din Capitală. Codruţ Oprea a suportat până acum două intervenţii chirurgicale de mare risc pentru a i se îndepărta hematomul creat la nivelul creierului, dar şi pentru efectuarea unei decompresii cerebrale. Incidentul a avut loc în luna septembrie, în noaptea de 4 spre 5, într-un bar din centrul Târgoviștei. Danezu a fost prins o seară mai târziu, într-un apartament din Capitală. Acum este în arest.