25 aprilie 2024

Poliţia Moreni îşi arată muşchii! Şi împarte dosare penale!

Comunicat de presă In conformitate cu prevederile art. 92, alin.4 din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulaţia pe drumurile publice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă blocarea cu intenţie a drumului public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic. In ziua de 14 decembrie 2010, cu ocazia organizării şi executării unei acţiuni pe linie de sistematizare pe raza municipiului Moreni, lucrători din cadrul Formaţiuni Rutiere Moreni au constatat că strada Tineretului era blocată pe unul din sensurile de deplasare, datorită lucrărilor in carosabil efectuate de o societate comercială care nu deţinea avizul Poliţiei Rutiere Moreni. In cauză s-a întocmit dosar penal împotriva numitului S. Petre, din municipiul Moreni, reprezentant al societăţii comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 92, alin.4 din O.U.G. 195/2002 rep, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin parchet. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial