7 mai 2024

POLIȚIA A DAT LOVITURA! Acțiuni cu parfum de alcool și polei de aur!

Acţiuni desfăşurate de poliţiştii dâmboviţeni 1. Cu ocazia unei acţiuni în sistem integrat, organizate şi executate de poliţiştii dâmboviţeni în data de 25.02.2010, pe D. J. 721 Târgovişte – Titu, a fost oprită pentru control o autoutilitară condusă de către B. Petre, de 51 de ani, domiciliat în municipiul Târgovişte. În urma controlului efectuat asupra utilitarei, a fost identificată cantitatea de 1.500 de litri de alcool ambalată în 300 de pet-uri a câte 5 litri fiecare, în valoare totală de 15.000 de lei, cantitate ce urma a fi comercializată pe raza oraşului Titu. A fost solicitat sprijinul Gărzii Financiare Dâmboviţa care a dispus sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu amendă în valoare de 50.000 de lei, conform art. 220 alin. 2 din OG 92/2003 şi s-a dispus confiscarea cantităţii de alcool identificate, precum şi a mijlocului de transport. Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea fiscală competentă, faptă prevăzută de art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. b din Legea 571/2003. 2. Lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor au organizat şi executat o acţiune, în data de 24 februarie 2010, pe linia respectării legislaţiei cu privire la comerţul cu pietre şi metale preţioase la sediul unei societăţi comerciale din municipiul Târgovişte. Cu ocazia verificărilor, a fost identificată cantitatea de 441,41 grame bijuterii din aur (cercei şi pandantive) în valoare de 30.870 de lei pe care I. C., în vârstă de 29 de ani, din municipiu, a vândut-o fără a deţine pentru cantitatea respectivă documente legale de provenienţă şi nici autorizaţie emisă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului. S-a procedat la confiscarea cantităţii de aur, I. C. fiind sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 şi art. 18 din OUG 190/2000 cu amendă contravenţională în valoare de 1.500 de lei. Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial