Având în vedere situația la data de 01.04.2020, în calitate de Cosilier de Stat al Primului Ministru, împreună cu Instituția Prefectului și cu dl Prefect, am realizat, printre altele, următoarele:
– Constituirea unor echipe mixte poliție/jandarmerie pentru a asigura condițiile de carantină și de izolare la domiciliu, astfel: În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost constituite 122 de patrule, dintre care 48 mixte cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița “Mircea cel Bătrân”. Au fost efectuate 2 însoțiri către centrele de carantină, de către polițiști și jandarmi.
A fost, de asemenea verificat modul de respectare a măsurii de izolare la domiciliu în cazul a 1625 de persoane.
Polițiștii locali au legitimat 308 persoane, au efectuat 9 filtre auto, au verificat 159 de autovehicule și au aplicat 16 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr. 3/2020, în valoare totală de 9.600 lei.
– Suplimentarea locurilor de cazare pentru a asigura carantinarea persoanelor cu risc în ceea ce privește transmiterea infecției cu noul coronavirus. De asemenea, au fost asigurate cheltuielile cu hrana și apa de consum pentru persoanele aflate în carantină, asistență medicală, precum si monitorizarea și protecția spațiilor de cazare.
– În acest moment se fac demersurile necesare pentru a pune la dispoziție spațiile de cazare necesare cadrelor medicale care doresc ca o perioadă să nu interacționeze cu membrii familiei. S-a apelat la diferite entități care pot veni în susținerea acestei acțiuni.
– În sprijinul sistemului medical și pentru o bună funcționare a acestuia am redirecționat de la Guvernul României, la cererea dlui Prefect, într-o primă etapă, materiale de protecție pentru ca medicii noștri să își poată desfășura în siguranță activitatea, precum și o cantitate însemnată de produse sanitare de strictă necesitate.
Guvernul Romaniei, prin structurile teritoriale pune în aplicare toate măsurile necesare pentru limitarea și combaterea infecțiilor cu noul coronavirus. De asemenea, se fac toate demersurile pentru a reduce cât mai mult posibil efectele negative în domeniul economic și social provocate de această criză.
Am făcut apel de nenumărate ori ca această perioadă trebuie să devină una de unitate și solidaritate. Le reamintesc tuturor celor implicați că politica se face pentru cetățeni, că ne aflăm în slujba lor, nu în slujba intereselor de moment.
Îi rog, de asemenea să își amintească faptul că jurământul depus la preluarea mandatelor nu a fost o simplă formalitate ci o promisiune solemnă adusă cetățenilor.
În toată această perioadă voi fi la dispoziția tuturor celor de bună credință și îi asigur de tot sprijinul meu în gestionarea acestei situații.
Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița