19 aprilie 2024
Planurile Beltrame pentru COS Târgovişte: ” Investiţie de 200 de milioane euro – construirea de la zero a unei oţelării şi a unui laminor nou”

Planurile Beltrame pentru COS Târgovişte: ” Investiţie de 200 de milioane euro – construirea de la zero a unei oţelării şi a unui laminor nou”

“Intrucat am fost asaltat pe toate mijloacele de comunicare, ma vad nevoit sa fac aceasta postare si sper ca cele scrise sa ofere raspuns la toate intrebarile.

In ultimele luni au fost informatii care s-au scurs prin presa, altele nu si pentru moment este bine sa ramana asa. In luna martie a avut loc la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului(MEAT) o intalnire la care au participat domnul ministru Claudiu NASUI, secretari de stat ai ministerului, domnul senator Dragos POPESCU, domnul deputat Daniel BLAGA si subsemnatul, pe tema Combinatului de Oteluri Speciale de la Targoviste.

Concluzia a fost una unanima: COST nu poate fi salvat decat de un investitor.

Cunoscand faptul ca grupul BELTRAME indeplineste aceste cerinte dar si ca in trecut a avut intentia de a cumpara combinatul, cu ajutorul colegilor de sindicat de la Calarasi am reusit sa contactez conducerea grupului BELTRAME, prezentandu-le situatia COST.

In data de 23 aprilie cu sprijinul domnului BLAGA am organizat o noua intalnire la ministerul de resort.

La intrevedere, alaturi de reprezentantii de varf ai ministerului au fost prezenti domnul Carlo BELTRAME – Administratorul grupului BELTRAME, domnul Enrico DEGANELLO – Directorul DONALAM Calarasi, domnul deputat BLAGA si eu.

Chiar daca ministerul nu avea intentia de preluare a combinatului, discutia a fost una productiva concretizandu-se la jumatatea lunii mai cu o vizita in COST a potentialului investitor. In data de 27 mai grupul BELTRAME a trimis catre MEAT o scrisoare de intentie cu privire la preluarea activului functional, ramasa fara raspuns scris si la acest moment.

Totusi, la audierea ministrului NASUI de acum 2 saptamani, domnia sa a explicat foarte simplu si clar de ce nu a semnat preluarea COST de catre stat, subiect pe care nu are sens sa-l dezvolt.

Astfel, grupul BELTRAME s-a vazut nevoit sa-si indrepte atentia catre Administratorul Judiciar al COST si patronat.

La inceputul lunii octombrie a avut loc o noua vizita in combinat, a unei echipe de specialisti a caror menire a fost aceea de verificare a starii tehnice a utilajelor, a costurilor si timpului necesar unei eventuale reporniri.

In a doua jumatate a lunii octombrie Grupul BELTRAME a depus o oferta de preluare a activelor COST. Aceasta oferta acopera in mare parte datoria pe care societatea o are catre ANAF.

Pe foarte scurt va descriu oferta grupului BELTRAME :- Crearea pentru inceput a 450-500 de locuri de munca, cu crestere in urmatorii ani la aproximativ 1000 locuri de munca;- Investirea a 15 milioane de euro absolut necesari pentru operatiunile de repornire in conditii tehnice corespunzatoare ;- Asigurarea capitalului de lucru pentru repornirea activitatii de aproximativ 60-80 mil euro;- Asigurarea de investitii in urmatorii ani, in fluxurile actuale de circa 10-15 milioane euro pe an in vederea aducerii activelor productive la un nivel tehnologic acceptabil si necesar pentru functionarea combinatului in conditii de eficienta economica; – Construirea unui nou flux de productie pentru producerea de otel beton si sarma laminata cu o capacitate de 700 mii to/an.

Aceasta investitie de aproximativ 200 milioane euro consta in construirea de la zero a unei otelarii si a unui laminor nou cu implementarea unei tehnologii cu amprenta zero de carbon. Acesta noua tehnologie va reprezenta un progres tehnologic fara precedent in Romania.

Noua investitie va fi alimentata cu energie din surse regenarabile (parc fotovoltaic si acumulatori) cu nivel redus de emisii atat la nivelul gazelor cu efect de sera cat si al pulberilor. Toate cele descrise mai sus ar fi motive pentru care statul roman prin institutiile sale sa nu conteste planul de reorganizare ce urmeaza a fi depus de Grupul BELTRAME.

Consider ca incasarile unui singur an ar fi mai mari decat totalul datoriilor de recuperat si certe in comparatie cu efectele falimentului, cand statul ar recupera o parte extrem de mica din datorie. Este poate o unica sansa sa atragem acest investitor in orasul nostru.

Daca planul va fi aprobat, daca planul va fi contestat sau nu de creditori, daca judecatorul sindic va aproba planul sau daca dimpotriva sentinta de faliment ramane definitiva sunt fapte care vor decide cursul lucrurilor. Chiar daca mai este foarte mult pana departe, sunt absolut convins de faptul ca aceasta este poate ultima sansa pentru ca acest combinat sa fie repornit.

Indiferent de deznodamant, tuturor celor implicati in acesta ampla actiune le multumesc si credeti-ma nu au fost putini. Cat despre echipa italiana pot sa va asigur ca a depus eforturi considerabile, dand dovada de o deschidere si transparenta rar intalnita.Sper ca dupa oficializarea ofertei , toti oamenii politici (indiferent din ce partid fac parte) sa sprijine initiativa grupului italian de a prelua COST. Ce ne va rezerva viitorul o sa vedem …”, a scris Gabriel Banu, lider de sindicat al salariatilor COS Târgovişte.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial