ALEGE VIAȚA! Acţiuni ale poliţiştilor rutieri
În perioada 11-17 mai a.c., sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii rutieri, în colaborare cu efective de la ordine publică, au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie în care sunt implicați pietoni.
Acțiunile desfășurate de polițiști au vizat atât șoferii care nu acordau prioritate de trecere pietonilor ce traversau regulamentar, cât și pietonii care traversau prin loc nepermis.
Astfel, au fost aplicate 466 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 433 au vizat abateri ale pietonilor.
33 de conducători auto au fost amendaţi pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public.
Potrivit prevederilor legale, acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, în cursul zilei de 17 mai a.c., 205 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea regulilor de circulaţie, dintre care 175 pentru viteză excesivă.