mar. dec. 24th, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Dâmboviţa informează opinia publică în legătură cu următoarele:

Pe raza localităţii Petreşti, primarul localităţii, Andrei Lucian, însoţit de numiţii Surdu Alexandru şi Surdu Neluţă, a strâns cărţile de identitate ale mai multor persoane sub pretextul acordării ajutorului social, împiedicându-le astfel să-şi exercite dreptul de vot.

Precizăm că în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi sancţionate de dispoziţiile art. 52 alin. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care stabilesc că împiedicarea prin orice mijloace aliberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Partidul Social Democrat a formulat plângere penală către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa. Solicităm ca, în baza competenţelor atribuite de lege, să fie luate de urgenţă măsurile necesare pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor şi pentru restabilirea ordinii de drept!

Organizaţia PSD Dâmboviţa