Petrecere surpriză de Ziua Internaţională a Copilului, în Class Park Residence Târgovişte!
Gazde primitoare, cei din Class Park Residence le-au oferit, ieri, celor mici o distracţie pe cinste, cu îngheţată din belşug, poveşti captivante şi cadouri atât de aşteptate.
În amfiteatrul din Class Park a fost amenajat un castel gonflabil unde prichideii s-au jucat cât au poftit, alături de prietenii şi de vecinii lor.
“Organizăm astfel de evenimente din dragoste pentru copii şi mai cu seamă pentru că susţinem familia. Foarte importantă pentru noi este comunitatea care s-a format aici. Sunt adevăraţi prieteni, copii care se joacă liberi în faţa blocului, aşa cum ne jucam şi noi în copilărie, în timp ce părinţii stau fără griji, ştiind că micuţii lor sunt în siguranţă. Suntem încântaţi când îi vedem pe oameni bucuroşi şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru vremea bună, chiar dacă petrecerea s-a încheiat cu o ploaie atât de aşteptată de natură. Putem să vă mai dezvăluim că deja pregătim şi alte evenimente în această vară pentru copiii din Class Park, o tabară interesantă, dar şi alte surprize care se vor transforma în amintiri pentru o viaţă”, ne-au dat de veste dezvoltatorii imobiliari ai Class Park Residence.
Class Park Residence Târgovişte sărbătoreşte Ziua Copilului deja de zece ani, cu multă bucurie şi dragoste faţă de cei mici şi de familiile acestora.
Class Park este un complex de apartamente noi, unde locuiesc în armonie peste 450 de familii.
Încă mai avem locuinţe disponibile, aşa că dacă vă doriţi un loc unde să vă simţiţi într-adevăr ca acasă, vă aşteptăm să facem cunoştinţă şi să devenim vecini!
Class Park Târgovişte, în Târgovişte, pe strada Madrid 2F.
(P)