PEŞTERA IALOMIŢEI TRECE LA PROGRAMUL DE IARNĂ
Din 1 octombrie 2018, Peştera Ialomiţei îşi modifica programul de vizitare, urmând să fie deschisă între orele 9:00 – 17:00, zilele de vizitare rămânând aceleași, de luni până duminică. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 16:00. Prețul unui bilet este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Peştera Ialomiţei este situată în localitatea Moroeni, judetul Dâmboviţa, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1.660 m, scobită în calcarele jurasice ale Muntelui Bătrâna. Numele acesteia vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă din circul glaciar numit Obârşia Ialomiţei, situată sub Vârful Găvanele (2.479 m), aflat la 600 m de Vârful Omu şi la o distanţă mai mică de Vârful Ocolit, numit şi Bucura Dumbravă.
Încărcătura deosebită a acestor locuri i-a atras de-a lungul timpului atât pe daci, cât şi pe primii creştini, călugării, care se aflau în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii. Se spune că în Peştera Ialomiţei a poposit şi Apostolul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, cel trimis să încreştineze România.
Peştera Ialomiţei are o dezvoltare cumulată de 1.128 metri, dintre care doar 450 sunt accesibili şi amenajaţi pentru vizitare. Intrarea este orientată spre est, iar gura peşterii, sub formă de semielipsă, are o înălţime de 20 m şi o lăţime de 16 m. Temperatura în peşteră oscilează între 4 şi 6 grade. Umiditatea este destul de mare, între 85 şi 100%.