mie. dec. 25th, 2024

Webp.net-resizeimage (1)COMUNICAT DE PRESĂ

O nouă ediție a Alaiului Colindelor a debutat, la sediul CJD

 Alaiul Colindelor a debutat, astăzi, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița (CJD). Acțiunea, devenită deja tradiție, este organizată de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, instituție subordonată CJD, și dă ocazia preșcolarilor și școlarilor din tot județul să colinde conducerea instituției și să primească daruri.

În prima zi de colind au fost înscriși peste 500 de copii ce aparțin unităților de învățîmânt: Grădinița „Rază de Soare”, Școala Răzvad, Școala Gimnazială „Matei Basarab”, Scoala Gimnazială „Iancu Văcărescu” – Bungetu, comuna Văcărești, Grădinița cu program prelungit numărul 14 – Târgoviște, Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, Ansamblul Folcloric „Șipotul” – comuna Raciu, Școala „Vasile Cârlova”, Școala Gimnazială Lucieni, Asociația tinerilor care acordă o șansă – „Spiridușii lui Moș Crăciun”, Școala „Radu cel Mare”, Școala „Paul Bănică”, Școala Coresi și Grupul Vocal „Florile Dalbe”. Cei mici au primit daruri de la vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Alin Manole.

Acțiunea va continua, în fiecare zi a acestei săptămâni, în total 2000 de copii fiind așteptați la colind.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița