4 mai 2024

Peste 4300 de persoane au trimis petiţii la Poliţia Dâmboviţa!

ipjdbCOMUNICAT DE PRESĂ

 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vă informează:

La nivelul judeţului, poliţia dâmboviţeană constituie cea mai importantă instituţie cu atribuţii în realizarea siguranţei cetăţeanului, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice.

Serviciul poliţienesc se desfăşoară în permanenţă, 24 de ore din 24 și se realizează în interesul persoanei, al comunității, precum și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii.

Poliţiştii sunt cei care observă, informează, consiliază, protejează, ajută, ascultă, analizează şi soluţionează problemele cetăţenilor.

În anul 2015, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a primit de la cetăţeni 4.394 de petiţii, iar 1.049 de persoane au fost primite în audienţă de conducerea inspectoratului şi cea a unităţilor teritoriale de poliţie.

Pentru profesionalism şi operativitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, poliţiştii au primit 5 scrisori de mulţumire.

În vederea soluţionării problemelor ce ţin de competenţa poliţiei dâmboviţene, cetăţenii pot depune petiţii prin intermediul structurilor de relaţii cu publicul ce funcţionează în cadrul unităţilor de poliţie atât la nivel teritorial, cât şi judeţean, ori le pot transmite pe adresa de e-mail cabinet@db.politiaromana.ro .

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial