mie. dec. 11th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_poltCOMUNICAT DE PRESĂ

Poliţia dâmboviţeană, în serviciul comunităţii, de 1 Mai !

În perioada 01-03 mai a.c., peste 200 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vor acţiona zilnic, suplimentar față de dispozitivul curent, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Din totalul efectivelor angrenate în misiuni, 152 sunt de la ordine publică, 32 de la poliţia rutieră, 10 de la investigaţii criminale, restul fiind de la alte structuri.

Astfel, 99 de patrule de siguranţă publică, dintre care 95 auto, vor fi prezente în stradă, în această perioadă, zilnic, pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale.

Poliţiştii de la rutieră, sprijiniți de colegii de la ordine publică, vor acţiona pe principalele tronsoane de drumuri naţionale şi judeţene, utilizând în medie, zilnic, 13 aparate radar, pentru fluidizarea traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere.

Efectivele de poliţie transporturi vor asigura patrularea, pe trenurile de călători, cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral, precum şi în staţiile şi trajele de cale ferată.