Comunicat de presă
Peste 1300 de persoane şi-au găsit un loc de muncă în primele 4 luni ale anului 2024, cu sprijinul AJOFM Dâmbovița
În primele 4 luni ale anului 2024, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Dâmbovița au fost încadrate în muncă 1362 persoane, dintre care 660 femei.
Din totalul persoanelor ocupate, 868 au peste 45 de ani, 128 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 52 au între 30 și 35 de ani, 84 au între 25 și 30 de ani iar 230 sunt tineri sub 25 de ani ( 204 tineri NEET, sub 30 ani).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 379 provin din mediul urban, iar 983 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii medii (546). Cele cu studii profesionale sunt în număr de 256. Numărul celor cu studii universitare este de 97, iar cei cu studii elementare sunt în număr de 463.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dâmbovița, 248 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a AJOFM Dâmbovița, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, în primele 4 luni ale anului 2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 4771 persoane.
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, puteți accesa www.anofm.ro
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița