20 aprilie 2024

Peste 1300 de intervenţii ale jandarmilor, în luna ianuarie! AICI AI DETALII

1317 DE MISIUNI DESFĂŞURATE DE JANDARMI ÎN LUNA IANUARIE Tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocarea ori participarea efectivă la scandal a unor persoane în locuri sau localuri publice sau consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, sunt căteva dintre faptele pentru care jandarmii dâmboviţeni au aplicat sancţiuni contravenţionale în luna ianuarie. Cele mai multe fapte de natură contravenţională şi penală au fost săvârşite în municipiul Târgovişte şi în localitatea IL Caragiale. Astfel în luna ianuarie au fost aplicate 100 de avertismente scrise, 71 de amenzi contravenţionale în valoare de 18.600 lei şi au fost constatate 54 de infracţiuni (12 independent şi 42 în cooperare cu Poliţia). În toate cazurile autorii au fost surprinşi în flagrant săvârşind fapte precum: furt de material feros, furt din societăţi comerciale, furt de energie electrică şi folosirea de instalaţii clandestine. Pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, în luna ianuarie, jandarmii au desfăşurat misiuni independent şi în sistem integrat cu Poliţia în zonele de interes operativ din municipiul Târgovişte şi din judeţ. Acţiunile forţelor de ordine publică s-au concentrat pentru menţinerea ordinii publice în zona târgurilor, pieţelor şi discotecilor din mediul rural. Contribuţia adusă la menţinerea climatului normal de securitate al comunităţii s-a concretizat prin executarea a 1317 misuni: – 1115 de menţinere a ordinii publice; – 136 de asigurare a ordinii publice; – 43 acţiuni de intervenţie (intervenţie la solicitări prin intermediul numărului unic de urgenţă „112” şi pentru asigurarea transporturilor speciale şi de valori); – 20 de acţiuni în cooperare cu alte instituţii; – 3 mandate de aducere puse în aplicare. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial