lun. dec. 23rd, 2024

Webp.net-resizeimageCOMUNICAT DE PRESĂ

Faptele ilicite pe linie de pescuit și acvacultură se află în atenția jandarmilor dâmbovițeni

Pe timpul executării unei acțiuni în zona barajului Perșinari, care a vizat verificarea modului în care se desfășoară activitatea de pescuit în habitatele piscicole naturale, jandarmii au constatat două infracțiuni și 9 fapte de natură contravențională, valoarea amenzilor ridicându-se la 1.800 de lei.
Astfel, au fost depistate mai multe persoane, care pescuiau cu lansete, fără a îndeplini condițiile legale. Nouă dintre acestea nu aveau permis pentru pescuit și au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 1.800 lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind pescuitul și acvacultura.
Totodată, 2 bărbați în vârstă de 50, respectiv 70 de ani au instalat în albia răului Dâmbovița mai multe plase de pescuit monofilament, cu care intenționau să captureze pește. Jandarmii le-au întocmit celor doi actele de sesizare pentru deținerea și utilizarea uneltelor de plasă monofilament tip “parașută”, neautorizate în habitatul piscicol natural.
Jandarmeria Dâmbovița reamintește cetățenilor că, pentru a avea acces la resursele acvatice vii, trebuie să dețină permis de pescuit, iar neprezentarea acestuia organelor de control constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 300 și 600 de lei sau avertisment scris, conform OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul