Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au efectuat 6 percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și bancrută frauduloasă. Au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere.
La data de 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității au efectuat 6 percheziții domiciliare pe raza localităților Pucioasa și Vulcana Pandele, în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și bancrută frauduloasă.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe documente contabile și ștampile care atestau operațiuni comerciale susceptibile a fi fictive.
Au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada septembrie 2011-august 2012, o femeie, în calitate de administrator și contabil al unei societăți comerciale, instigată de un bărbat, ar fi transferat ilegal din patrimoniul unei firme 19 mijloace de transport și ar fi întocmit în fals documente justificative.
Astfel, s-a creat un prejudiciu estimat la 200.000 de lei.
Se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.