PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE EVAZIUNE FISCALĂ
În această dimineață, 15 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în județele Prahova, Argeș și Dâmbovița.
Vor fi puse în executare trei mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la audieri.
Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în perioada noiembrie 2014 – decembrie 2018, administratorii unei societăți comerciale ar fi omis evidențierea în actele contabile a veniturilor realizate din prestări de servicii în domeniul transporturilor, precum și ca urmare a achizițiilor de articole vestimentare din China.
Prejudiciul creat bugetului de stat este estimat la 2.169.576 de lei. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.