mar. dec. 24th, 2024

Webp.net-resizeimageLa această oră, Poliția Română efectuează 45 de percheziții, în București și 6 județe, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ două milioane de lei unei unități bancare, prin înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

La data de 12 august 2020, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice și D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 2 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 45 de percheziții domiciliare.

Activitățile se desfășoară în București și în județele Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Mureș și Teleorman, în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

În cele două cauze, sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, cu ocazia obținerii de credite de nevoi personale de la o instituție bancară din București, de persoane care nu ar fi îndeplinit condițiile de creditare și care s-ar fi folosit de înscrisuri falsificate în acest scop.

Din cercetări a reieșit că solicitanții creditelor ar fi facut parte din două filiere infracționale, ce ar fi furnizat documentele falsificate, coordonat și sprijinit demersurile la unitatea bancară și și-ar fi însușit mare parte din sumele de bani obținute.

În cele două dosare penale, sunt cercetate 56 de persoane pentru un prejudiciu cauzat de aproximativ două milioane de lei.

Polițiștii vor pune în aplicare mandatele de aducere emise pe numele persoanelor bănuite, ce vor fi conduse la sediile unităților de poliție, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul I.G.P.R. – Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și al polițiștilor D.G.P.M.B. și inspectoratelor de poliție județene Călărași, Ialomița, Mureș și Teleorman.