Percheziții domiciliare la o persoană bănuită de comercializarea de articole pirotehnice
În dimineața zilei de ieri, 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Târgoviște și comunei Ulmi, la un tânăr, de 22 de ani, bănuit că ar fi comercializat către publicul larg articole pirotehnice, destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit 190 de kilograme de articole pirotehnice. de diferite categorii și tipuri, destinate utilizării de către pirotehnicieni, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de articolul 37 lit. a și c din Legea nr. 126 din 1995, privind regimul materiilor explozive, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă.
sursa: IPJ Dâmboviţa