mie. dec. 25th, 2024

vanatIeri, polițiștii din Dâmbovița au descins la domiciliile unor persoane bănuite de braconaj cinegetic. Au fost ridicate aproape 3.000 de articole pirotehnice, un trofeu de vânat și peste 400 de țigarete.

La data de 02 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de efective specializate în investigarea criminalității economice și de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Dâmbovița, au efectuat două percheziții pe raza localității Ocnița, la domiciliile a doi bărbați de 43 și 61 de ani, bănuiți de braconaj cinegetic.

În urma perchezițiilor au fost ridicate 2.910 articole pirotehnice și 420 de țigarete, precum și un trofeu de vânat.

Polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale, dintre care două la Legea 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor și una la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

De asemenea, cei în cauză sunt cercetați pentru nerespectarea regimului materiilor explozive.

Activitatea a fost desfășurată în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de braconaj cinegetic față de patru persoane, prinse în flagrant la data de 22 octombrie a.c., când ar fi organizat o partidă ilegală de vânătoare pe fondul cinegetic din Ocnița, în cadrul căreia ar fi împușcat un porc mistreț.