joi. dec. 26th, 2024

PERCHEZIŢII LA SUSPECŢI DE FURTURI DE APOMETRE

Poliţiştii dâmboviţeni au efectuat patru percheziţii la locuinţele unor persoane suspectate de comiterea de furturi de apometre de pe scările de bloc

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, au descins în patru imobile din municipiul Târgovişte, pentru probarea activităţii infracţionale a unor persoane, suspectate de săvârşirea mai multor furturi de apometre, comise în cursul lunii aprilie 2013.

La finalizarea acţiunii, la sediul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost conduse patru persoane pentru audieri, totodată fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe obiecte corp delict.

POLIŢIŞTII AU REŢINUT UN MINOR SUSPECTAT DE COMITEREA MAI MULTOR FURTURI DIN LOCUINŢE

Minorul a sustras în cursul lunii mai, din locuinţe şi anexe gospodăreşti bunuri în valoare de 2500 de lei

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 12 Poliţie Rurală Tărtăşeşti au probat activitatea infracţională a numitului I.M., de 16 ani, din comuna Brezoaiele, suspectat de comiterea mai multor furturi din locuinţe şi anexe gospodăreşti.

În sarcina acestuia s-a reţinut comiterea infracţiunii de furt calificat, după ce în cursul lunii mai, a pătruns în două locuinţe şi anexe gospodăreşti, de unde a sustras o maşină de spălat şi un ATV.

Acesta a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.