Dum. dec. 22nd, 2024

fpopComunicat de presă

(28 aprilie 2014)

REF: Pactul pentru imunitate PSD-PMP funcționează în Parlament

Partidul Democrat Liberal condamnă atitudinea deputaților puterii care au votat astăzi, în Comisia Juridică a Camerei, împotriva solicitării DNA privind încuvințarea arestării preventive a deputatului PMP Florin Popescu, acuzat de fapte de corupție.

PDL constată că ”pactul pentru imunitate”, patentat în Parlament de USL pentru ferirea aleșilor penali de justiție, funcționează perfect și în favoarea unui partid care pretinde că face opoziție la guvernarea Ponta, dar care, în realitate, se bucură de protecția celor care au lovit Justiția în ”marțea neagră”.

Votul dat astăzi în Comisia Juridică a Camerei este un vot împotriva Justiției și împotriva Constituției. Cerem liderilor Mișcării Populare, repere morale pentru partidul cu același nume, să le spună românilor cum a fost respectat în cazul colegului lor, Florin Popescu, articolul constituțional potrivit căruia ”Nimeni nu este mai presus de lege”. De asemenea, cerem candidaților PMP la alegerile europarlamentare să explice în campania electorală care sunt motivele pentru care colegul lor Popescu beneficiază de un tratament privilegiat în fața Justiției în comparație cu românul de rând.

PMP se dovedește a fi beneficiarul ”super-imunității” brevetate de PSD pentru apărarea penalilor. Constatăm că acest partid care se pretinde de dreapta și care promite să ”ridice România”, nu lasă să fie ridicată nici măcar imunitatea unui simplu deputat.

Consecvent principiilor sale, Partidul Democrat Liberal va vota în plen, așa cum a procedat și în Comisie, în favoarea solicitării DNA și va proceda identic în cazul oricărei solicitări a Justiției, indiferent de numele sau culoarea politică a persoanei în cauză.

Departamentul de comunicare al PDL