Principalele declarații ale președintelui PDL Dâmbovița, Iulian Vladu, în cadrul conferinței de presă din 23 iulie 2014:
- ”Sâmbătă, 26 iulie, vor avea loc trei Convenții Naționale ale Partidului Democrat Liberal.
- Prima dintre acestea va vota fuziunea prin absorbție cu Forța Civică, decisă deja în Colegiul Director de la începutul acestei săptămâni.
- A doua convenție, din care va face parte și Forța Civică, va vota fuziunea prin comasare cu PNL.
- A treia va vota, împreună cu PNL, statutul și programul politic al noului partid de centru-dreapta.
- Organizația PDL Dâmbovița va participa, la aceste convenții, cu o delegație numeroasă, formată din 23 de membri delegați de BPJ și 9 membri de drept.
- Criteriile pentru desemnarea acestei delegații au fost stabilite conform Statutului, în funcție de rezultatele la alegeri, dar și de modul de implicare în acțiunile politice.
- La prima Convenție, delegații vor vota – așa cum am spus – fuziunea cu FC, care va obține un post de prim-vicepreședinte și 6 posturi în Biroul Permanent Național.
- De asemenea, va fi votată o nouă funcție de prim-vicepreședinte, obținută de dl Andrei Chiliman, președintele Inițiativei România Liberală, care a fuzionat recent cu PDL.
- În Dâmbovița, Forța Civică va primi o funcție de prim-vicepreședinte și 5 posturi în Biroul Permanent Județean.
- La cea de-a doua Convenție, se va vota fuziunea prin comasare cu Partidul Național Liberal și crearea unui nou partid, cu denumirea PNL.
- Va fi aprobată, de asemenea, alianța electorală pentru alegerile prezidențiale, sub denumirea Alianța Creștin Liberală, care va avea ambele semne electorale.
- Vom funcționa ca alianță până când justiția se va pronunța asupra fuziunii.
- Din punct de vedere juridic, fuziunea va începe, așadar, după 1 ianuarie 2015 și va respecta statutul noului partid, cu alegeri la nivel de secție de votare, localitate, județ și apoi structurile de conducere la nivel național.
- Până când vor fi făcute aceste alegeri, conducerea va fi asigurată prin unificarea birourilor PDL și PNL atât la nivel central, cât și local.”
Departamentul de Comunicare al PDL Dâmbovița