mie. oct. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_ivladuComunicat de presă

      Partidul Democrat Liberal Dâmboviţa s-a reunit, pe 11 aprilie, în şedinţa Consiliului Judeţean de Coordonare. Principalul punct pe ordinea de zi a fost prezentarea strategiei pentru alegerile europarlamentare din data de 25 mai 2014, obiectivul PDL fiind clasarea pe primul loc între partidele de dreapta.

Raluca Valentina Rus, preşedintele interimar al Organizaţiei de Femei a PDL Dâmboviţa, a fost aleasă vicepreşedinte în Biroul Permanent Judeţean, surclasându-l la vot pe contracandidatul său, Valentin Mihalache.

Consiliul Judeţean de Coordonare a votat, de asemenea, excluderea din partid a 13 consilieri locali şi a consilierului judeţean Vasile Moise, pentru neimplicarea în activitatea politică.

Au fost aleşi membrii Comisiei Judeţene de Integritate, Statut şi Litigii şi ai Comisiei Judeţene de Revizie şi Control.

Avem toate premisele pentru a recâştiga încrederea electoratului nostru, dar şi a electoratului nehotărât, întrucât PDL este singura soluţie pentru a ieşi din criza economică şi morală în care ne-au adus actualii guvernanţi!”, a spus secretarul general al PDL Dâmboviţa, Aurelian Popa.

PDL Dâmboviţa este pregătit pentru bătălia electorală şi avem ocazia să demonstrăm că suntem o forţă. Avem ce le transmite cetăţenilor pentru a căpăta încredere în noi. Această alianţă a venit la guvernare  prin ură şi minciună, fară a avea un program de guvernare, şi azi cetăţenii sunt mult mai săraci, nu-şi mai pot achita facturile la utilităţi (apă, gaze, curent), iar despre taxele şi impozitele introduse nu mai discutăm, pentru că ne-au îngropat efectiv. (…) Astăzi, în campania electorală, ne batem cu PSD-ul, nu cu firimituri de partide, ne batem cu un PSD învechit, care se bazează pe aceleaşi metode comunisto-securiste ca acum 10 ani. (…) Am avut cea mai bună echipă de europarlamentari, care ne-au reprezentat cu cinste în Parlamentul European! Toţi cei 10 europarlamentari ai PDL si-au făcut datoria, au 60 de rapoarte adoptate, dublu faţă de europarlamentarii PSD şi PNL împreună. Avem astazi, la nivel naţional,  cea mai bună echipă de candidaţi, o echipă de campioni pentru Europa: Stolojan, Macovei, Traian Ungureanu, Jean Marinescu, iar candidaţii noştri, ai judeţului, sunt Theodor Stolojan şi domnul doctor Claudiu Dumitrescu. PDL nu stă în genunchi în faţa partidului de corupţi PSD! PDL nu mai acceptă  abuzurile pesediste! Mai suportaţi să vă fie ameninţate rudele, prietenii, copiii? Mai suportaţi să fiţi urmăriţi, umiliţi şi batjocoriţi de o gaşcă de politruci care nu ştiu decât poteca spre DNA? Mai suportaţi ca soţiile şi copiii voştri să fie daţi afară, ca să fie angajaţi lipitorii lor de afişe, fără pregătire şi fără şcoală?”, a transmis preşedintele PDL Dâmboviţa, Iulian Vladu.

Departamentul de Comunicare al PDL Dâmbovița