lun. dec. 23rd, 2024

ivladuComunicat de presă

Preşedintele Partidului Democrat Liberal Dâmboviţa, Iulian Vladu, îi solicită preşedintelui PSD, Adrian Ţuţuianu, să respecte legea şi noua majoritate de dreapta formată în Consiliul Local Vulcana Pandele.

Atacul incalificabil la democraţie, precum şi angrenarea Instituţiei Prefectului într-un act ilegal, de schimbare cu orice preț a hotărârilor majorităţii consilierilor locali din această localitate, nu demonstrează decât disperarea PSD de a se menţine la putere, cu atât mai mult cu cât la Vulcana Pandele ies la lumină o serie de ilegalităţi produse de fosta administraţie locală.

Îi transmit domnului Adrian Ţuţuianu că voi sesiza toate organele abilitate ale statului, pentru a opri abuzurile pe care încearcă să le producă la Vulcana Pandele, dar şi în alte localităţi, unde dreapta va reuşi să creeze majorităţi în consiliile locale. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, ar trebui să fie mai degrabă preocupat de dezvoltarea economică a judeţului şi de crearea de noi locuri de muncă, decât de jocurile politice locale.

De asemenea, îi solicit  prefectului să vegheze asupra respectării legii, nu să intre în jocuri politice, care să compromită definitiv instituția pe care o conduce”, a precizat Iulian Vladu.

Departamentul de Comunicare al PDL Dâmboviţa