Dum. dec. 22nd, 2024

Comunicat de presă Prevenirea şi combaterea infracţiunilor de tâlhărie comise asupra personalului unităţilor care depozitează, manipulează sau transportă valori monetare Având în vedere faptul că una dintre priorităţile Inspectoratului General al Poliţiei Române o constituie prevenirea şi combaterea infracţiunilor de tâlhărie comise asupra personalului unităţilor care depozitează, manipulează sau transportă valori monetare, pe această linie, cât şi pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite, se va organiza şi desfăşura în perioada 11.01. – 12.02.2010, o acţiune în vederea eficientizării măsurilor dispuse, creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării cadrului legal în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Concluziile analizelor de caz ale faptelor de tâlhărie cu mână înarmată, comise asupra personalului unităţilor bancare sau a transporturilor de valori în anul 2009, au reliefat disfuncţii în fluxul operaţiunilor bancare (de exemplu: neglijenţa angajaţilor, neasigurarea suficientă a locaţiilor, insuficienta supraveghere video, etc.) Acţiunea are un caracter preponderant de prevenire, în scopul menţinerii climatului de ordine şi siguranţă publică în zona unităţilor financiar-bancare şi în interiorul acestora, cât şi modul de asigurare a securităţii acestora, împotriva efracţiei şi prevenirea infracţiunilor de tâlhărie comise asupra personalului deservent al acestor tipuri de unităţi. În cadrul acestei acţiuni, în data de 13 ianuarie 2010, la sediul Inspectoratului de Poliţie, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii unităţii noastre de poliţie şi reprezentanţii unităţilor financiar bancare în care s-a pus accent pe discutarea unor aspecte referitoare la necesitatea, din partea unităţilor bancare, de a adopta norme şi măsuri interne eficiente de contracarare a acestui fenomen şi de reducere a riscurilor de victimizare a personalului şi a înregistrării unor prejudicii importante băncii. Biroul de Presă